Voluntarii asociatiilor pentru protectia si ingrijirea animalelor sunt oameni obisnuiti, majoritatea voluntari tineri, ce simt si stiu ca pot face o diferenta, cat de mica, in ajutorarea animalelor oropsite, abandonate, ajunse la mila strazii. Merita sa-i cunoastem si mai ales, sa le recunoastem meritele. Intr-o lume in care ignoranta, goana dupa bani si confort personal au luat locul altruismului si al milei, acesti voluntari si toti cei implicati, isi dedica timpul (si banii) pentru a ajuta cum pot animalele ce nu au avut norocul de a fi iubite de o familie. Multi voluntari au familie, serviciu, studii. Insa nu si-au putut nega dragostea fata de animale, asadar au raspuns chemarilor interioare imediat, convinsi pe buna dreptate ca pot schimba ceva!
Afla povestile voluntarilor si ce i-a determinat sa se dedice pentru ajutarea animalelor.
Incepem cu voluntarii Asociatiei ROBI, una dintre cele mai proeminente asociatii pentru protectia animalelor din Romania:
Toni Iscru – 1996 – 2009 – Voluntar Asociatia ROBI din 2008
Toni, unul dintre voluntarii juniori ai asociatiei Robi, nelipsit de la targul de adoptii din parcul Obor, a pierdut dupa 3 ani de suferinta lupta impotriva cancerului la gat.
Asociatia ROBI: “O perioada n-a mai aparut pe la targ. Am gandit ca e vacanta si poate e plecat intr-o tabara sau altundeva ca sa-si consume binemeritata vacanta. Cand l-am revazut aproape nu l-am recunoscut, slab, fara par pe cap, vorbind cu mare greutate. Mi-a spus ca nu a mai venit la targ pentru ca a avut probleme de sanatate. Atunci i-am aflat suferinta si, ca a trecut la citostatice si din acest motiv a ramas fara par.
Ramas bun, Toni!“
Lucia Andreea Siminoiu – 28 iunie 1985 – 26 februarie 2012. Voluntar ROBI din 2010.
Asociatia ROBI: “Ai fost voluntara si prietena noastra, o fiinta incredibil de buna, cu un suflet mare, mereu cu o vorba buna si o mana de ajutor. O sa ne fie tare dor de tine, Lucia. Stim ca esti intr-un loc mai bun si ne veghezi de acolo. Odihneste-te in pace, draga noastra, Lucia Andreea Simionoiu“
Ramas-bun, Lucia Andreea Simionoiu!
Marilena Cristian – Fondator si presedinte al Asociatiei Robi din 2001.
Echipa ROBI: “Dupa o zi de munca in adapost cand abia mai stau in picioare de oboseala, ma intreb tot timpul cum se poate ca cineva sa fie zilnic acolo, sa munceasca pe orice vreme, vara, iarna, frig, arsita, zapada, ploaie, pana la epuizare, sa se lupte pentru fiecare animal intalnit in cale, indiferent de problemele zilnice si de sanatate?
De unde izvoresc forta fizica si mentala pentru toate, care este motorul lor? Daruirea, dragostea neconditionata si sacrificiul fara limite pentru animale si cauza lor, acesta e raspunsul. Iar cea care face acest lucru este Marilena Cristian.”
“Pe langa faptul ca este mama tuturor animalutelor de la Robi, pe care le ingrijeste si le iubeste pe fiecare in parte, cunoaste fiecare dintre cei 180 de caini din adapost si stie istoria fiecaruia, pot spune ca este intr-un fel si mama noastra, a voluntarilor Robi. Cred cu tarie ca ne iubeste pe fiecare in parte, chiar si atunci cand ne cearta, o face cu drag. Pentru mine Marilena Cristian este o persoana demna de admiratie.“
“Pentru mine Mari este dovada dedicatiei totale pentru o cauza care pare din ce in ce mai pierduta in tara noastra. Totusi, ea ne indeamna sa credem ca se poate, iar motivul pentru care o cred cu tarie este numarul animalelor din albumul “Codite fericite”, animale carora nimeni nu le-a dat o speranta atunci cand au avut nevoie, in afara de ea. Ea este un exemplu de urmat si cred ca asemenea oameni sunt nestemate ale tarii in care traim astazi.”
Oana Iacob – 29 de ani. Asistent Marketing, voluntar Asociatia ROBI din 2007
“De ce voluntar? Pentru ca m-am saturat sa fiu nepasatoare la ce se intampla si sa astept de la altii sa ia atitudine. De ce animale? Pentru ca, cu cat am ajuns sa cunosc omul mai bine, cu atat apreciez animalele mai mult.
Ce fac? De la crescut catei de o zi gasiti intr-o punga si pana la atentionarea posesorilor de animale de companie despre cum ar trebui sa se poarte cu ele.
As vrea sa apuc sa traiesc ziua in care sa nu mai fie animale pe strada, sa nu mai citesc zilnic mesaje disperate despre cat de in pericol sunt. Sa nu mai intalnesc in parc parinti/bunici disperati care isi feresc copii de aceste finite minunate. Sa nu le mai citesc in priviri dezaprobarea si ura. Sa nu mai vad caini aruncati, batuti, chinuiti, legati cu jumatate de metru de lant…. si lista ar putea continua.
ASTA VREAU si intr-o zi chiar se va intampla, insa pana atunci mai e drum lung.
Si ca sa termin intr-o nota optimista am sa va povestesc despre ce am invatat/castigat in toata aceasta perioada de voluntariat. Am invatat ca imi pot depasi limitele si face un lucru, care odinioara mi s-ar fi parut imposibil: am cules din gunoi 3 catei de la doar o zi, am fost langa ei cand au deschis ochii si le-am gasit niste stapani extraordinari! Am invatat ca daca vezi un catel amarat si incerci sa inchizi ochii sau sa te uiti in alta directie, acel caine nu dispare. Am invatat ca schimbarea incepe cu fiecare!
Am castigat prietenia unor oameni care cred in acelesi lucruri ca si mine si iubirea neconditionata a unor necuvantatoare. Iar pentru mine asta e mai mult decat suficient.”
Blog personal: http://oana-robi.blogspot.com/
Andreea Anastase – 32 de ani. Coordonator Logistica, voluntar Asociatia ROBI din 2008
“De cand ma stiu am avut animale. M-am considerat intotdeauna un om care intelege animalele, care poate comunica cu ele si niciodata nu mi-a fost frica de ele. De aceea m-am hotarat intr-o zi sa fac ceva si asa am devenit voluntar la Robi, o asociatie de care am prins drag si chiar ajuta foarte multe animale.
Eu am 2 catei si o pisica, toti trei de rasa “comunitara”, daca se poate zice asa. Unul este adoptat iar ceilalti salvati de pe strada cu ajutorul Asociatiei si donatiilor oamenilor carora le-a pasat. Sunt copii mei si ii iubesc nespus de mult. Eu, ca voluntar, merg o data pe saptamana sa hranesc cateii Asociatiei noastre si sa ma joc cu ei. Cand ajung cu masina si cu ceilalti voluntari acolo, ei ne recunosc imediat si li se citeste bucuria in ochisori, este un sentiment extraordinar si ma bucur sa fiu aprope de ei si sa-i ajut cum pot. Imi doresc ca toata lumea sa-si gaseasca “voluntarul” din sufletul sau.”
Andreea S. – 36 de ani. Profesor de limbi straine, voluntar Asociatia ROBI din 2009
“De ce voluntar? Pentru ca prea multi din jurul meu trec nepasatori, uitandu-se in alta parte. Pentru ca, de una singura, nu pot face prea multe. Pentru ca am nevoie sa stiu ca sunt si altii ca mine, si desi tuturor ne e greu, toti mergem mai departe.
Nu conteaza ce meserie am. As fi ajutat animalele si daca eram astronaut sau coafeza. De ce animalele? Pentru ca pot vorbi cu ele si stiu sa le ascult.Pentru ca prea des vad in ochii lor suferinta si descurajarea, si prea rar, bucuria si speranta. Pentru ca le respect dreptul la o viata demna si decenta. Pentru ca-mi pasa si ma doare. Pentru ca, daca nu le-as ajuta, nu m-as considera om.”
Blog personal: http://andreea-robi.blogspot.com/
Irina Amarandei – 22 de ani, studenta la Univ. Politehnica Bucuresti. Voluntar din 2009.
“De ce voluntar? Pentru ca imi place sa ajut. De ce voluntar al unei asociatii pentru protectia animalelor? Pentru ca ma “folosesc” de animale ca sa-i invat pe oameni gingasia, respectul si iubirea neconditionata si pentru ca fara ele cu siguranta as simti ca ceva lipseste in viata mea.”
Blog personal: http://chabytza-robi.blogspot.com/
Alina Ionescu – 25 de ani. Voluntar Asociatia ROBI din iunie 2012
“Motivul principal care ne da tuturor forta sa fim voluntari este desigur iubirea fata de animale. Pentru mine animalele reprezinta nevinovatie, sinceritate, iubire, daruire si recunostiinta. Asta imi da putere sa lupt pentru ele si sa le ajut pentru ca sunt sigura ca o fac pentru o cauza nobila si lipsita de minciuna. Ele sunt neajutorate in Romania si prea multe pentru cat de putini suntem, poate daca fiecare dintre noi ar incerca sa ajute macar un suflet am trai intr-o lume mai buna pentru ele si implicit pentru noi. Pe langa serviciu, familie, tot ceea ce tine de cotidian, incerc sa aloc timp si pentru ele, iar asta ma umple de bucurie si ma face sa merg mai departe.”
Raluca S. – 24 de ani. Voluntar Asociatia ROBI din mai 2012
“Recunosc de la inceput ca motivul principal care m-a determinat sa ma alatur Asociatiei Robi a fost amintirea surorii mele, Lucia Andreea, voluntar dedicat trup si suflet. De cand i-am sugerat Luciei sa faca voluntariat pentru o cauza in care credea, am trait amandoua cu Robi, am plans impreuna si ne-am bucurat impreuna.
Din februarie 2012, in camera noastra nu mai este nimeni cu care sa ma bucur atunci cand aflu ca un animal are sansa la o noua viata. Sunt singura. Sunt trista. Ma uit la ecusoanele ei cu Robi pe care le tinea in dreptul patului si imi dau seama ca e timpul sa ma implic si eu. Ca sa ajut o cauza si poate sa ma vindec de durerea cumplita ce ma apasa. Am copilarit amandoua cu iubirea pentru animale. Ma uit la pisicile mele si le simt rasfatate si fericite, insa oare nu poate fiecare dintre noi sa faca ceva in plus, astfel incat sa ajute si animalele mai putin norocoase?
De cand sunt in Robi am invatat ca fiecare om conteaza, pentru a forma o comunitate in care fiecare isi foloseste punctele forte, dar le poate intari si pe cele slabe, pentru un scop comun: protectia animalelor. Asadar, chiar daca ai impresia ca nu ai cum sa ajuti in acest domeniu, te inseli. Un ONG necesita promovare, organizare, logistica si mai ales, comunicare, asadar este cate ceva de facut si pentru tine.” Implica-te si tu!
Alina Elenic – 25 de ani. Voluntar Asociatia ROBI din februarie 2012
“Mereu am iubit animalele si ma topeam de dragul lor. Pentru mine a sta langa un animal este o modalitate simpla de a scapa de stres, griji, suparari si de a simti iubirea lor sincera. Nu stiu cat aveau animalele nevoie de mine, dar cred ca eu aveam nevoie de ele. Asa ca nu am mai stat cu mainile in san si am ales sa simt gustul dulce amarui existent in lupta pentru apararea drepturilor necuvantatoarelor.
Am cautat sa vad ce asociatii de protectia a animalelor sunt si am observat ca Asociatia Robi e pusa pe fapte, asa cum eram si eu. Nu ma asteptam la balonase, cine festive sau alte modalitati de face voluntarul fericit, vroiam sa vad ca toate actiunile, banii si gandurile echipei Robi merg catre animale. Si asa a fost! Carcotasa din mine nu a avut ce comenta, asa ca am ramas in statiunea unde se fac cele mai nemaipomenite cure de iubire, la Robi.
Cum ma simt de cand sunt in familia Robi? Simt ca fac ceva util, ma simt inteleasa de alti oameni innebuniti dupa animale si ce e mai important simt iubirea animalutelor, care vindeca orice problema. Chiar daca blanosii nu pot vorbi, ei ne inteleg cateodata mai bine decat reusim noi sa explicam ce simtim.
Orice persoana care vrea sa ajute animalele trebuie sa fie altruista, sa creada in ceea ce face si trebuie sa aiba puterea sa lupte cu ideile preconcepute sau fixiste ale unora, sa lupte cu vremea, cu sansele mici si sa creada ca viitorul va fi mai bun. Nici un lucru nu se schimba de pe o zi pe alta. Singurele lucruri care fac ziua mai buna sunt coditele fericite de astazi.
Nu aveti un suflet mereu cald langa voi? Atunci ma tem ca inima voastra, vasele sangvinice, sau oricare alt organ afectat de stres s-ar putea sa cedeze. Din fericire inca mai acceptam voluntari care sa se poata bucura de terapie in mijlocul animalutelor Robi. Pentru ca inteleg ca nu poate toata lumea sa faca voluntariat, avem solutia de rezerva, sa adoptati un catelus sau o pisicuta.
‘Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet’ (Pitagora)”
Monica Alina Luncan – 17 ani, eleva a Colegiului German “Goethe”. Voluntar ROBI din 2011
“E inutil sa spun ca nu intelegeam cum o mana de oameni se chinuie sa ocupe atatea arii: intrebari despre pisici/caini, cazari temporare, mailuri voluntari, si eram deja convinsa ca n-au sa-mi raspunda/n-au sa ma accepte, probabil din cauza varstei.Si acum incep sa inteleg din ce in ce mai putin. Cand ajungi in fata a 150 de caini si-i vezi cum se bucura ca le aduci mancare, apa, dar mai ales ca te joci cu ei si vorbesti cu ei; cand iti citesti mail-ul si afli ca iar au fost furate tot felul de materiale din adapost si ca ei, 150 de caini, nu au sarit pe hoti, nimic…
Incep sa inteleg din ce in ce mai putin cum iti poti bate joc de niste fiinte care isi pun viata in mainile tale, care-ti ofera neconditionat iubire si intelegere, se joaca cu tine si nu stau (prea) mult suparate cand vii tarziu acasa si n-ai chef; cum poti cere sa fie omorate pentru ca umbla din cauza noastra pe strazi, cum le poti otravi prin parcuri, cum poti arunca cu pietre in ele.”
Carol Toth – 19 ani, student. Voluntar Asociatia ROBI din 2011
“Dintotdeauna mi-au placut animalele, in special cainii, asa ca intr-o zi m-am hotarat sa ma implic in ajutorul lor, iar asociatia Robi mi-a oferit prilejul sa-mi petrec timpul cu ei, sa-i ajut, si sa lucrez cu niste oameni deosebiti, energici si foarte binevoitori.
Flavia Blinda – 23 de ani, studenta la Universitatea de Arte Bucuresti. Voluntar Asociatia ROBI din 2010.
“Sunt voluntar din multe motive, cel mai important fiind desigur faptul ca iubesc animalele, m-am inconjurat de ele de cand ma stiu, si in sufletul meu stiu si simt ca ele ne sunt, nu egale, ci uneori chiar superioare.
De aceea stiu ca merita sa duca un trai mult mai bun decat ce li se ofera in Romania, “trai” oferit in mare parte de catre oameni fara suflet, constiinta, pic de bunatate sau, sa fim sinceri, uneori fara creier. Imi cer scuze, dar acesta este purul adevar. De aceea am hotarat sa devin voluntar si, desi uneori pare ca ne luptam cu morile de vant, chiar si cel mai mic ajutor poate salva un animalut.”
Raluca Gagean – 28 de ani. Voluntar Asociatia ROBI din 2010
Raluca Gagean – 28 de ani. Voluntar Asociatia ROBI din 2010
Voluntar al Asociatiei ROBI inca din 2010.
Maria si Mihnea – Maria Baniceru, 31 de ani, director administrativ la o companie de publicitate si Mihnea Danila, 30 de ani, inginer service aparatura medicala. Voluntari din 2010.
“De ce voluntari? Pentru ca nu putem ramane indiferenti la chinurile si suferinta prin care trec animalele in Romania de azi.
Pentru ca sunt prea multi cei care le fac rau si prea putini cei care incearca sa le ajute. E datoria noastra ca oameni, pentru ca in majoritatea cazurilor oamenii sunt cei care le pun in situatiile critice din care noi incercam sa le salvam.De ce animale? Pentru ca au nevoie de noi. Pentru ca nu se pot ajuta singure. Pentru ca prietenia lor e reala, sincera si neconditionata.”
Mihai Bunescu – 43 de ani, Delegat Notarial. Voluntar din 2010.
“Sunt voluntar pentru ca nu pot sa trec cu vederea nevoile animalelor neajutorate, pentru ca doresc sa le ofer conditii de viata decente, pentru ca cineva trebuie sa se implice si in aceasta activitate.
Nu urmaresc avantaje materiale, iar satisfactia faptului ca pot sa ajut este pe masura.”
Diana Pura – voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Sunt voluntar pentru animale pentru ca mi-am dorit intotdeauna sa fac ceva mai mult pentru ele. Iubesc animalele de cand ma stiu, dar mereu am simtit nevoia sa le ajut si mai mult, si mai mult, si asa am ajuns sa ma mobilizez si sa le scriu celor de la Asociatia Robi pentru a le spune ca vreau sa fiu voluntar.
De atunci incoace, am inteles ca viata mea poate fi mult mai detasata, mult mai deschisa catre lucruri care fac bine si mult mai vesela. De cate ori am de-a face cu animalutele de care avem grija, ma simt de parca ies de la o sedinta de destindere mentala, de masaj relaxant al mintii sau asa ceva. Imi face mult bine sa fiu in acelasi loc si sa vorbesc, sa mangai si sa ma joc cu animalele, iar aici pot face asta in acelasi timp in care le si ajut. Cred ca am eu mai mult de castigat de la ele, de fapt, decat au ele de castigat de la mine, pentru ca mi s-a parut intotdeauna ca ele exista langa mine ca sa ma faca sa fiu optimista, detasata si sa vad lucrurile in felul in care merita sa fie vazute.”
Ionut B. – inginer chimist. Voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Impreuna cu prietena mea am vrut sa vedem cum pot fi ajutati cateii si ce face un ONG pentru ei. Ne-a placut ce am vazut la Asociatia ROBI si am ramas amandoi sa dam si noi o mana de ajutor.”
Mariana B. – medic rezident. Voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Am venit la ROBI pentru ca am vrut sa invat cum sa ajut animalele. Am ramas pentru ca munca in echipa e mai frumoasa si mai eficienta.
Pe langa asta, am gasit la ROBI oameni pe care eu ii consider “normali”, pentru care radiografia unui catel e mai importanta decat o pereche de pantofi, care nu se dezinefcteaza din cap pana in picioare dupa ce mangaie un catelus, care nu se tem sa isi strice coafura, manichiura sau sa isi murdareasca hainele, care au scara valorilor similara cu a mea.”
Simona Dobrica – 27 de ani. Economist, voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Iubesc foarte mult animalele, m-am nascut cu dragostea pentru caini, iar faptul ca activez ca voluntar la o asociatie pentru protectia animalelor este cel mai bun lucru pe care l-am facut.
Cainii depind de oameni si este datoria noastra sa facem ceva pentru sufletele neputincioase, care nu se pot ajuta singure atunci cand dau de greu, greutati provocate tot de oameni.Faptul ca eu pot face ceva pentru aceste animale imi da o multumire sufleteasca imensa si o mare bucure atunci cand ma aflu intre ele.”
Anca Ciobanu – 24 de ani. Student arhitect, voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Mult spus voluntar pentru ca tot ceea ce fac sunt lucruri absolut firesti, ce nu necesita puteri speciale sau formule magice. Daca ar intelege toti asta si ar face un minim efort in a ajuta un suflet nevinovat, atunci “meseria” asta nici nu ar mai exista si as fi fericita. Dar mai e pana acolo.
Aleg sa ajut animalele pentru ca de cand ma stiu le iubesc si nu concep viata fara ele. Din pacate sunt mult prea multe pe strazi, ale nimanui, suferind si cerand ajutor, iar prea putini asculta. Am ales Asociatia Robi pentru ca aici am gasit o mana de oameni minunati care lupta din greu pentru ca numarul acestor animale sa scada considerabil.”
Lura Cruceru – 26 de ani. Marketing Officer, voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Voluntariatul nu te face neaparat un om mai bun, ci un om rational care intelege ceea ce se intampla cu el si in jurul lui.
Pentru mine animalele au calitatile ce deja lipsesc multora: demnitate, sinceritate, compasiune. Incurajez orice forma de voluntariat atata timp cat este facut din dragoste.”
Blog personal: http://serendipitous-doll.blogspot.com/search/label/Asociatia%20ROBI
Adina Nicolae – 26 de ani. Referent Colectari Comerciale, voluntar Asociatia ROBI din 2010
‘Voluntariatul in cadrul Asociatie Robi ma defineste, ma ajuta sa cred intr-o lume mai buna, ma determina sa nu mai traiesc nepasatoare viata consolandu-ma cu speranta ca “vor face altii”.
Iubesc animalele, inteleg animalele, nu pot intoarce capul cand este vorba de suferinta lor si consider ca au dreptul la viata, o viata cel putin decenta. Merg la adapost pentru ca este singurul loc pamantesc in care toate grijile mele dispar. In momentul in care ma uit in ochii cateilor si regasesc doar blandete si fericire devin un om mai bun.”
Ileana V. – 24 de ani. Economist, voluntar Asociatia ROBI din 2010
“Daca as putea numi pe cineva care mi-a schimbat viata, l-as numi fara ezitare pe Otto, catelul meu. De cand l-am primit, am constientizat ca este nevoie de multa daruire si responsabilitate pentru a avea grija de animale. Recompensa este pe masura: iubire.
De atunci am stiut ca vreau sa face ceva pentru animale si in momentul in care am aflat de asociatie, nu am ezitat sa intru pe site ca sa ma informez despre activitatile pe care le desfasoara si m-am hotarat sa ma alatur. Mi-au placut de la inceput cateii, pisicile, evenimentele pentru catei si pisici. De ce voluntar? Pentru ca imi pasa. Pentru ca tot ce faci conteaza. Pentru animale.”
Blog personal: http://ileana-robi.blogspot.com/
Comments are closed.